Psihoterapie Sistemică de Familie si Cuplu

Comparativ cu celelalte forme de psihoterapie, care se ocupă de individ, psihoterapia sistemică se ocupă de relațiile dintre indivizi, de obicei de relația de cuplu sau de relațiile de familie.

Teoria sistemică spune că familia sau cuplul sunt un sistem, ceea ce înseamnă că dacă la un membru al sistemului (cuplu/familie) se produce o schimbare, aceasta îi va afecta pe toți ceilalți membri ai sistemului, și se va reflecta asupra relațiilor dintre aceștia.


Plecăm de la premisa ca nu există cuplu sau familie perfectă sau normală, ci doar cuplu sau familie funcțională. Cuplul și familiile apelează la psihoterapie atunci când relațiile lor devin disfuncționale, relațiile dintre ei „se împotmolesc”. Participanții la psihoterapie sunt invitați de psihoterapeut să iși exploreze propriile roluri în problema familială sau de cuplu. Terapia este astfel o oportunitate de a învăța mai multe despre ei și despre relațiile dintre ei.

Psihoterapeutul sistemic este atent la proces și la structura familială, adică la tiparele reacțiilor emoționale și la ierarhia, alianțele și coalițiile existente într-o familie sau cuplu, mai puțin la detaliile de discuție. Scopul psihoterapiei sistemice este să schimbe aceste tipare, înlocuindu-le cu unele funcționale pentru cuplu sau familia respectivă. Cei care propun noile comportamente funcționale sunt clienții, nu terapeuții.

Psihoterapia sistemică are în vedere nu atât începutul problemei, cât modul în care dinamica relațiilor influențează problema. Obiectivul terapeutului este modificarea acestor dinamici și nu a comportamentului sau a gândirii pacientului.

Această formă de psihoterapie încearcă să producă dezvoltarea unor noi tipare în relații și o structură organizațională ce promovează creșterea, decât să ofere tratament pentru simptome sau cauze ale tulburării.

Terapia sistemică are în vedere însă nu doar sistemul familial ci și sistemul terapeut-familie,deoarece pleacă de la premisa că terapeutul nu reprezintă un element exterior familiei, ci unul direct implicat în viaţa acesteia,cel puţin pentru un anumit timp. Mai mult, inţial echipa de terapeuţi ai Şcolii de la Milano forma o echipă în adevăratul sens al cuvântului, adică întreaga echipă participa la procesul terapeutic,însădoar unul dintre ei sau doi terapeuţi lua contact direct cufamilia. Astfel se înlătură bariera dintre sistemul amilial şi terapeut, ceea ce duce şi la modificarea conceptului de „ neutralitate” a terapeutului pe care îl susţinea abordarea psihanalitică. O altă caracteristică a terapiei sistemice este accentul pus mai mult pe procesul schimbării şi mai puţin pe modalităţile de menţinere a homeostaziei. Una dintre tendinţele sistemului familial este aceea de a-şi menţine echilibrul. În această încercare, atunci când familia se confruntă cu o dificultate, metodele folosite pentru a o înlătura pot deveni la rândul lor probleme, ceea ce efectează echilibrul familiei.

Scopul terapiei sistemice de familie este acela de a ajuta familia să descopere, să întrerupă şi, eventual să schimbe regulile „jocurilor” lor, adică ale dinamicii relaţionale pe care se bazează disfuncţia familiei. O familie e considerată disfuncţională când există în interiorul sistemului acesteia pattern-uri interacţionale blocate, rigide, care fie au fost preluate din generaţiile anterioare, fie aparţin familei actuale. Familile disfuncţionale folosesc „planuri” vechi, devenite inutile pentru reflectarea realităţii curente pentru a ghida comportamentele actuale. Astfel, jocurile familiei dau naştere unor simptome care aduc familia la terapie. Este evident faptul că soluţia găsită de famlie la problema cu care se confruntă va fi diferită de scopul pe care îl va avea terapeutl. Aceta va urmări nu doar eliberarea de simptom şi schimbarea proceselor interpersonale, dar va doreşte şi ca familia să înţeleagă rostul simptomului (conexiunie dintre simptom şi „jocul” familiei) . Un alt scop este acela de a determina familia să creeze căi diferite pentru lexibilizarea modalităţilor de relaţionare din interiorul său.


Puteți face o programare la 0756 897 879 sau la clinica@minticreative.org